Ce a pățit eurodeputatul Laszlo Tokes, după ce a arborat steagul Ținutului Secuiesc

Ce a pățit eurodeputatul Laszlo Tokes, după ce a arborat steagul Ținutului Secuiesc

Tokes a arborat steagul secuiesc la balconul cabinetului său din Oradea pe data de 18 iunie. În luna august, poliția locală a întocmit un proces verbal de constatare și sancționare în care precizează că Tokes a încălcat Legea 185/2013.

Oamenii legii au constatat că amplasarea „steagului publicitar” pe peretele biroului eurodeputatului maghiar nu avea aviz de publicitate temporară. „Noi am arborat, pe 18 iunie, steagul secuiesc în semn de solidaritate cu frații maghiari din Ținutul Secuiesc. Dar, în 19 august, a fost trimis la fața locului un agent al poliției locale, iar a doua zi a întocmit un proces verbal de constatare și sancționare a contravențiilor în care îl face răspunzător pe Tokes Laszlo de încălcarea Legii 185 din 2013”, a declarat, într-o conferință de presă, Denes Laszlo, purtător de cuvânt al PPMT (Partidul Popular Maghiar din Transilvania).

Tokes a fost somat ca într-o săptămână să desființeze steagul publicitar, altfel riscă să fie sancționat cu o amendă situată între 30.000 și 50.000 de lei. Eurodeputatul consideră „ridicolă și scandaloasă” acțiunea autorităților locale.

Acesta a decis însă să păstreze steagul arborat și a ajuns să se judece la tribunal cu administrația din Oradea. În urma pledoariei avocatului lui Tokes, magistrații au amânat pronunțarea pentru 26 ianuarie.

Cel care îl apără pe Tokes a spus că a prezentat judecătorului dovezi din care reiese că drapelul Ținutului Secuiesc nu este unul publicitar. „Domnul Vajnayi Attila, care este secretarul general al partidului postcomunist – Partidul Muncitoresc – a afișat de mai multe ori steaua roșie, iar un alt domn secera și ciocanul și au fost amendați. CEDO, în ciuda faptului că a fost încălcată legea maghiară, a considerat că sancționarea celor doi încalcă principiul libertății de exprimare și a condamnat Ungaria la plata a 4.000 de euro”, a spus avocatul lui Tokes.

Silviu Bănilă
Silviu Bănilă este editor la GÂNDUL.RO și are o vastă experiență, cu precădere în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
Acest bărbat a fost dat dispărut în 1998, la vârsta de 19 ani. Ireal unde...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un băiat de 14 ani a murit după ce a răspuns la o provocare și...
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul...
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut...
"Cam un 4.000 de lei ca să trăieşti decent". Ofertele angajatorilor pentru tineri, la târgurile...
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a...
„Dacă m-ar înșela..” Anamaria Prodan a răspuns la întrebarea care stă pe buzele tuturor! Cum...
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Noua axă a răului? Vladimir Putin şi Xi Jinping şi-au promis să coopereze împotriva SUA...
Tehnologia ULUITOARE care a generat CĂLDURĂ de peste 1.000 grade Celsius
Telefoanele, INTERZISE prin lege. Propunerea drastică pentru milioane de oameni din România
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Virginia, întrebare neașteptată pentru Patrick: „Patrick, îți pare rău că m-ai chemat la camera roșie?”
"Vă rog, ajutați-ne. Ajutor!". Iulia Vântur, mesaj disperat. Ce s-a întâmplat și cum dorește să...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Misterul piramidelor din Egipt, aproape de a fi rezolvat. Cum cred cercetătorii că au fost...
×